Da, ati ghicit, e vorba de Transilvania sau de Ardeal, pentru ca vacanta 2020 mi-a oferit cateva momente placute alaturi de Magduta, ce m-a insotit in tot acest periplu prin “tinutul de dincolo de padure”.
Fie ca e vorba de Sibiu, Sighisoara, Targu Mures, Cluj sau de satele si comunele rasfirate pe dealuri, Transilvania are un aer aparte, mai linistit, mai calm si mai distant. Noi am ajuns in cateva zone pitoresti, unde ne-am dorit mai de mult sa ajungem, ceea ce ne-a umplut inima de bucurie. Cateva zile au fost de ajuns pentru a putea parcurge peste 1000 de km (fata de Bucuresti) si de a vedea locuri cu adevarat magnifice.
Am inceput cu Sibiul, dar pana la el a trebuit sa trecem muntii. Aveam de ales intre Valea Jiului, Transalpina, Valea Oltului, Transfagarasan si DN1 cu variantele ei din jurul Brasovului. Nu ne-am gandit la variantele dinspre Moldova, deoarece ocolul era mult mai mare. Am ales culoarul Rucar-Bran pe ruta Bucuresti – Targoviste – Dragoslavele – Rucar – Bran, iar la Tohanul Nou am facut stanga spre Poiana Marului – Sinca Veche, unde ne-am oprit la “Grota cu doua Altare”, pentru a lua o mica gustare. Nu, nu am vizitat grota din lipsa de timp… E adevarat ca pe aceasta ruta, am stat peste o ora, la trei semafoare in zona Moeciu de Jos, deoarece drumurile nu pot fi reparate decat vara in plin sezon turistic, ceea ce ne-a determinat sa nu mai vizitam grota si Manastirea Rupestra de la Sinca Veche.
Totusi, am avut si un pic de noroc, pentru ca am intrat pe E68 (Brasov – Sibiu) pe la Sercaia, localitate in care s-a produs un accident la iesirea dinspre Brasov, insa, noi intrand mai spre vest, eram pozitionati dupa incident. Pe sensul spre Brasov s-a format o coada de masini de cel putin cinci km… De-aia trebuie sa fim foarte atenti cand plecam la drum si sa respectam regulile de circulatie 😉
La Porumbacul de Jos ne-am abatut din drum pentru a vedea Castelul de Lut din Valea Zanelor de la Porumbacul de Sus, insa odata ajunsi acolo, cand am vazut ce aglomeratie era, iar vizitarea castelului ne-ar fi luat cel putin o ora si ceva, am renuntat. Am luat totusi o pauza de relaxare dupa care, urmatoarea oprire a fost la Sibiu, cu o oarecare intarziere din cauza circulatiei cu viteza redusa pe un pod… Eh… peripetii…
Ne-am cazat la Hotel Parc, langa autogara Q7 si langa Stadionul Municipal. O alegere buna, deoarece am putut folosi vaucerele de vacanta, conditiile au fost deosebite, iar zona este una linistita. Spre seara, am adormit bustean, dupa lungul drum spre destinatia noastra… Ardealul.
A doua zi am facut o plimbare prin Sibiu. Vremea a tinut cu noi. Piata Mare, Piata Mica, Podul Minciunilor, strada Cetatii cu ale ei turnuri si ziduri, Parcul Sub Arini sunt doar cateva obiective pe care le-am atins in scurta noastra vizita.
In ziua urmatoare am primit o invitatie de la Nea Fane, fostul cabanier de la Cantonul Cheia din Buila-Vanturarita, sa-i vizitam noua “locatie” o cabana micuta, fosta scoala in satul Cheia de Ramet. Toate bune si frumoase, insa noi trebuia mai intai sa ne gasim cazare in Aiud, localitatea cea mai apropiata de drumul spre Cheia de Ramet. Initial voaim sa ne cazam in Alba Iulia, insa socoteala de acasa niciodata nu se potriveste cu cea din “targ”. Asadar, in Alba Iulia am pierdut vreo ora cu telefoane si internet pentru a gasi cazare in Aiud. Pana la urma am gasit la un hotel, asa zis, de trei stele care sa primeasca si vaucere de vacanta. Am facut aproape o ora pana la Hotelul Victoria din Aiud. Am fost totusi bucurosi ca am gasit cazare. Dupa pranz, ne-am cazat apoi am plecat in cautarea Cabanei Cheia de Ramet.
Am ajuns pe la ora cinci seara in satul Bradesti, un sat pe drumul spre Ramet si Ponor. N-am stiut ca drumul e de macadam si are 26 de km, ceea ce ne-a cam umplut de praf. Printre altele am aflat ca acest drum ar vrea sa fie viitorul “Trans-Apuseni”. Se lucreaza la el, probabil ca va fi asfaltat cat de curand. Peisajul e superb, sunt cateva puncte de belvedere, de unde se vad foarte frumos dealurile, vaile si muntii din imprejurimi.
Din Bradesti, ce sa vezi… se merge pe jos, intr-o continua coborare, deoarece satul Bradesti e la 1000m altitudine, iar satul Cheia de Ramet e pe la 500m. Asa ca am luat-o agale la pas pret de vreo 4 km si jumatate. O buna parte de poteca merge de-a lugul vaii Bradestilor. Exista si marcaj turistic cruce albastra 
, ce face legatura cu Cheile Rametului. In satul Cheia se intalnesc mai multe trasee turistice ce strabat zona printre peisaje magnifice si locuri deosebite.
Ajunseram pe la sase si jumatate, poate spre sapte seara, exact cand amicul Radu se apuca de focul de tabara. L-am rugat sa ne lase sa preparam mai intai un pastrav pentru cina, ca apoi sa stam la o bere rece, pana noaptea tarziu, la focul de tabara. Ceea ce am si facut… Nimic nu se compara cu muzica folk ascultata seara la un foc de tabara… in compania bunilor prieteni… Eh… Macar de atata sa ne bucuram anul asta…
Bineinteles ca am ramas peste noapte la cabana fosta scoala din Cheia de Ramet, unde gazda noastra, Nea Fane ne-a primit cum a putut mai bine. Iti multumim Nea Fane! A doua zi dupa cafeu si micul dejun, am plecat spre masina lasata suuus, la 1000m altitudine, pe drumul judetean DJ750C, la Bradesti. Magda era cam speriata de cat aveam de urcat, insa incet, incet am reusit sa ajungem.
In urmatoarea zi am vizitat Salina Turda, aflata la 42 de km de Aiud. Interesanta si amenajata modern, insa comparativ cu cea de la Slanic Prahova, desi cea din urma e mai putin amenajata, parca e mult mai mare si mai spectaculoasa, din punct de vedere, sa zicem, natural. Salina Turda iti ia ochii, datorita amenajarilor, uneori exagerate. Cel putin impresia asta mi-a lasat-o mie. Si… foarte aglomerata, deh… sezon de vacanta. Ah, era sa uit: pretul de intrare in Salina Turda – 40 lei de persoana… cam piperat (tot parerea mea).
Iata ca a sosit si ultima zi a “pelerinajului” nostru prin Transilvania. Am vizitat Cetatea Aiudului, doar pe la exterior, din strada, din cauza lucrarilor ce se efectueaza la restaurarea ei. Adica, era inchisa. Apoi ne-am intalnit cu amicii de la Cheia de Ramet pentru a merge impreuna in Cheile Turzii. Am ajuns destul de tarziu, pe la ora trei dupa amiaza, eram si toropiti de caldura, asa ca Magda n-a putut merge decat pana la jumatatea Cheilor (lungimea totala de aproape 2km, marcaj punct rosu 
), iar eu am insotit-o si pe drumul de intoarcere. Mi-a placut ca exista multe trasee de alpinism de diferite grade de dificultate. Nu mi-a parut rau ca nu le-am vazut in intregime, pentru ca nu pleaca de acolo. Poate vin la anul sa le termin de vazut, insa nu difera mult de alte nenumarate chei. E adevarat ca fiecare are farmecul ei, insa pe acestea, le voi vizita cu alta ocazie.
Am plecat spre casa, in jurul orei cinci dupa amiaza. La 0:33 deja eram in pat, cu dusul facut, la Bucuresti. Am mai intarziat pe drum pentru ca am facut mai multe opriri de dezmorteala. Inserarea ne-a prins la intrarea pe valea Oltului, fiind cea mai scurta varianta aleasa pentru a trece muntii. Mi-am adus aminte de sloganul site-ului “Eram fericiti… si n-am stiut!”, slogan valabil incepand cu anul acesta… O “tura” placuta, minunata, cu multe obiective atinse, in “Tara de dincolo de padure” – Transilvania.
- “Ținutul de dincolo de pădure” - 10 August 2020
- Mulțumesc Latoriței - 5 November 2019
- O zi în Piatra Mare - 30 July 2019
Loading ...
