O zi în Piatra Mare

Sfârșit de iulie, concediu, dorința de a ieși, iată premisele unei aventuri scurte și la obiect. Invitația primită de la Bogdan – YO3IXW, amicul meu radioamator, a fost primită cu bucurie, mai ales că era vorba de mers cu trenul. N-am mai mers cu trenul de cel puțin 20 de ani… Așa că am zis da în ultima duminică din iulie a acestui an. Planul era să mergem în Piatra Mare până la cabană unde el avea un pic de treabă cu un repetor și cu camera web de acolo. Nu mai mersesem în Piatra Mare de când eram copil…

Zis și făcut, numai că planurile de acasă aproape niciodată nu se potrivesc cu realitatea. De ce spun asta? Pentru că trenul pleacă destul de târziu din gara Basarab, pe la opt fără un sfert și oprind în aproape toate stațiile a ajuns în Timișu de Jos pe la unsprezece și ceva, ceea ce te cam scoate din ritmul și din energia dimineții utilă pentru urcuș. Dar să trecem peste acest aspect minor, demn de luat în seamă pentru alte aventuri.

În Timișu de Jos urma să ne întâlnim cu Cătălin -YO7GQZ si Cristina – YO7JYL din Pitești, cu care am mers până la Dâmbul Morii de unde începe “Drumul Familial”, marcat cu bandă roșie, către cabana și vârful Piatra Mare. Voioși nevoie mare, am luat-o pe poteca ce urcă ușor într-o pantă lină, spre pădure. M-am bucurat că drumul nu e greu pentru că nu mai fusesem cam de multișor pe munte. Între timp am dat drumul la aprs ca să pot vedea pe hartă unde sunt și mai ales unde sunt ceilalți. Am făcut mai multe popasuri pe traseul destur de usor, dar un pic cam lunguț. Dacă eram într-o altă echipă, rămâneam la cabană peste noapte pentru că m-am cam resimțit după cele 3 ore și un pic de mers pe o pantă domoală dar care urcă permanent. Da, într-un final, după o poieniță ce se deschide din padure se zărește frumoasa cabană din Piatra Mare.

Attila – YO6HSH, ne-a întâmpinat cu multă căldură sufletească, cu bucate și băutură din belșug. Mi-am tras sufletul apoi am ieșit să pozez împrejurimile. Cătălin a filmat câteva cadre cu drona iar Bogdan meșterea la repetor. Cristina făcea câteva legături în programul SOTA. Așa a trecut după amiaza la cabana Piatra Mare. Țin să-i mulțumesc lui Ati pentru ospitalitate și buna-dispoziție cu care ne-a întâmpinat și tratat. De asemenea vreau să-i mulțumesc Cristinei, lui Cătălin și lui Bogdan pentru invitație și companie. M-am simțit excelent alături de ei și s-au dovedit a fi adevărați prieteni.

Cristina – YO7JYL, Cătălin – YO7GQZ și Bogdan – YO3IXW au coborât mai devreme, unii pentru a ajunge la Pitești, altul pentru a prinde trenul. Eu am mai rămas cu Ati – YO6HSH să admirăm peisajul, să respirăm înca o gură de aer curat și să ne bucurăm de liniște, apoi am coborât. Vremea a ținut cu noi și a fost frumoasă până seara când am ajuns într-un târziu la Dâmbul Morii de unde m-a luat cu mașina Lucian, un alt prieten montaniard cunoscut acolo pe munte, deoarece pierdusem trenul. Mulțumesc Lucian pentru drumul de întoarcere parcurs în siguranță. Pe coborâre nu am făcut foarte mult dar m-au cam rupt bocancii la degetele de la picioare. Cred că jucau un pic în bocanci, iar panta, nu foarte abruptă, totuși și-a făcut din plin simțită prezența.

Așa se termină o tură scurtă dar foarte intensă în Piatra Mare într-o zi însorită de vară de sfârșit de iulie…

Articol preluat de pe site-ul: yo3ram.ro

Rating 4.9 / 5. Voturi 29

Qed
Latest posts by Qed (see all)

About Qed

Pasionat de munte, fotografie și călătorii!

Leave a Reply