La 208m sub pământ

Un nou weekend, o nouă aventură… petrecută în anul 2009. Zi de februarie (chiar 14… deh Valentine’s…), destul de frumoasă, însorită, numai bună de călătorii. Fiind sâmbătă și având doar weekend-ul la îndemână am hotărât să mergem la Slănic Prahova, fiind aproape și știind că Mina Unirea ne așteaptă s-o vizităm.

Am luat-o pe Magda de-o aripă, aparatul de fotografiat și trepiedul le-am “aruncat” în portbagaj și… iată-ne ajunși la Slănic.

Ne-am oprit întâi la căbănuța lui Bogdan ca să ne facem comozi, după care am plecat direct la mină. După câteva minute de stat la coadă am pornit… în adâncuri… cu liftul. Toate bune și frumoase, însă experiența coborâtului (și urcatului) cu acel lift, e unică. Timp de mai bine de un minut și jumătate, ai senzația că e cutremur de 7 grade… iar “aţele” cu care e ținută cabina liftului se vor rupe dintr-o clipă în alta…

Pe măsură ce coborâm, se face din ce în ce mai liniște. Odată ajunși, ne-am gândit că va trebui să mai suportăm încă odată, la urcare, balansul și senzația că vei cădea în gol. Dar până atunci, mai e… Oricum am aflat că mai e un drum cu niște scări pe care poți urca, dar ar fi prea lung și nu e foarte bun pe toată lungimea lui. Sunt porțiuni pe care trebuie să le sari sau să le escaladezi. Deci soluția, este tot acest lift extraordinar…

După câteva minute în care ochiul s-a acomodat cu lumina foarte “chioară” din interior, am reușit să vedem amploarea sălilor. O liniște nefirească s-a așternut, iar din când în când se mai auzea ecoul unor zgomote produse de alți vizitatori.

În fața liftului ne-a întâmpinat un panou imens cu descrierea sumară a istoriei minei, a sălilor și a circuitului de urmat. Am aflat astfel că exploatarea s-a făcut de sus în jos pe straturi goase de aproximativ 2 metri înca din anii ’40, că sunt 14 săli și că există și un sanatoriu pentru astmatici, deoarece aerul e bogat în aerosoli astfel putându-se vindeca unele boli respiratorii.

În una din săli este amenajată o “lecție de istorie” cu busturile lui Decebal și ale lui Traian sculptate în sare. Într-o altă sală putem vedea o vitrină cu diverse cristale de sare gemă cu informații referitoare la structură, mod de formare, densitate și alte date tehnice. Într-un colț al unei săli se află un bust al lui Eminescu, deasemenea, sculptat în sare.

Unele săli sunt amenajate pentru practicarea unor sporturi iar altele pentru copii. Foarte interesant ni s-a părut faptul că nefiind curenți de aer, aici, s-au făcut multe studii de aerodinamică ale cercetătorilor din domeniu. Deasemenea, am aflat, că temperatura este constantă în tot timpul anului iar valoarea ei este de 12 grade Celsius.

Ne-au impresionat și structurile straturilor minereurilor de sare care se văd pe pereți, straturi formate probabil de-a lungul timpului, exact ca cercurile unui copac. Astfel alternând interesant straturi de sare albă, cu straturi mai închise la culoare, probabil, de minereu amestecat.

Nu ne-am lăsat până nu am lins un perete ca să ne convingem că e din sare… 🙂 Am ieșit într-un final la suprafață bineînțeles după ce am mai trăit odată experiența terifiantă a liftului.

Mina Unirea din Slănic Prahova rămâne un obiectiv turistic foarte interesant, inedit și încărcat de istorie, pe care vi-l recomand cu căldură. Am ales ca drum de întoarcere varianta ce trece pe la “Muntele Verde” (DJ100N – Teișani – Vălenii de Munte), unde ne-am oprit să facem câteva poze.

Rating 4.8 / 5. Voturi 28

Qed
Latest posts by Qed (see all)

About Qed

Pasionat de munte, fotografie și călătorii!

Leave a Reply