Mi-aduc aminte cu nostalgie de acei ani ai tinereții când mergeam fără griji și probleme pe unde ne tăia capul… Ne trezeam într-o dimineață oarecare cu gândul: “Hai pe munte” și într-o oră-două eram deja la gară și ne urcam în tren… Aproape la fel s-a întâmplat și într-o vară din anii 2000 (nu mai țin bine minte dacă era în 2001 sau 2002).
Am sunat 2 amici despre care știam că sunt dispuși să meargă pe munte aproape tot timpul – Irina și Edi; și fiind vacanță am și plecat. Voiam să intrăm în Făgăraș prin vest așa că am plecat spre Râmnicu Vâlcea. Acolo ne-am întâlnit cu un amic al Irinei care ne-a întâmpinat la gară și ne-a urat “tură ușoară”.
Ooo, dar prin câte peripeții am trecut până să ajungem pe cărarea spre Suru… Am așteptat câteva ore în gară, un alt tren care mergea pe Valea Oltului. Între timp, ne gândeam că poate fentăm atâta așteptare cu vreun microbuz, ceea ce am și făcut, dar ghinion… microbuzul făcuse pană în Călimănești. Din locul unde a făcut pană până la gara din Călimănești erau vreo 3 km așa că, să ne fi văzut cum alergam cu rucsacii în spinare prin Călimănești ca să prindem trenul ce urma să ne lase în halta nod de cale ferată Podul Olt.
Am avut noroc și am prins acel tren dar până la Sebeșul de Sus mai era cale lungă… Din Podul-Olt, dintre toate mașinile ce “nu” treceau pe-acolo am avut șansa să ne ia o… căruță… ce ne-a dus cu viteza luminii stinse, vă dați seama, doar până la drumul de intrare spre Sebeșul de Sus. Norocul nostru a fost, că vara, ziua e mai lungă iar soarele apune destul de târziu… 😉
Aici am stat câteva zeci de minute bune până să treacă pe acolo vreo mașină sau alt mijloc de transport, dar într-un târziu ne-am suit în bena unei basculante care ne-a dus până în Sebeșul de Sus. Eram deja pe cărare spre Suru…
Am urcat cât am putut de mult în seara aceea iar pe la 9 am găsit un luminiș unde ne-am așezat tabăra. Fusese o zi de pomină…
Dis de dimineață soarele își făcea deja de cap printre brazii din apropierea corturilor facând să dispară roua așternută peste noapte. Ne-am trezit. În două ore eram deja pe potecă urcând voioși spre refugiul Suru. Aici am aflat câteva povești despre fosta cabană care arsese. Acum aflu de pe net că s-a construit o cabană nouă. Sper să ajung s-o văd cândva.
Am facut un popas pentru masă și într-o ora eram deja pe traseu spre Șaua Surului (2110m). Spre dupa-amiază am ajuns și ne-am așezat corturile lângă alte câteva. Vremea buna ne-a ajutat, deși noaptea era destul de frig. Pe vremea aceea aveam saci de dormit de vară, iar cortul meu, încă era un “Făgăraș 2”. Foarte bun în condiții de frig.
A doua zi am mers până la Cabana Negoiu. Din pacate, în seara aceea, amicul meu Edi a băut câteva căni de coniac în plus cumpărate de la cabană. I s-au împleticit picioarele printre ancorele cortului meu și a căzut fix peste el. L-a făcut ferfeniță… Și era un cort destul de bun pentru acele vremuri (avea 6,4 kg!).
În noaptea aceea am dormit aproape sub cerul liber care se vedea (romantic – sic) printre rupturile cortului. Ce-i drept m-am cam suparat pe Edi atunci, dar acum, după atâția ani îmi amintesc cu nostalgie și cu zâmbetul pe buze, de acele întâmplări. Bineînțeles că l-am iertat pe Edi în urmă cu mulți ani, însa am rămas fără cortul acela la care țineam foarte mult. De ce? Pentru că a doua zi de dimineață, de supărare că nu pot continua tura, am coborat împreună cu Irina prin cariera de marmură din Porumbacu de Sus, lăsând cortul “cadou” muncitorilor de acolo. Am avut noroc cu o basculantă ce transporta marmură că ne-a luat până la Porumbacu de Sus, pentru că dumul este foarte lung (aproximativ 30 de km).
Nu mai știu cum am ajuns acasă, cert e că tura, deși începuse promițător, s-a terminat destul de neplăcut pentru mine. Edi rămase pe creastă și a continuat de unul singur. Nu știu pe unde a luat-o sau ce-a mai făcut pentru că nu am mai vorbit cu el de-atunci. Auzisem că a plecat în Italia… Edi, dacă vezi cumva aceste rânduri dă un semn, te rog!
Aceasta a fost o tură de pomină… scurtă… și… neterminată. Poate o voi termina cândva, cine știe…
- “Ținutul de dincolo de pădure” - 10 August 2020
- Mulțumesc Latoriței - 5 November 2019
- O zi în Piatra Mare - 30 July 2019
Loading ...
