Primul meu contact cu Parângul a fost în anul 2011 când frumosul masiv pur și simplu nu ne-a primit. Sfântul Ilie, supărat că nu are zi în calendar s-a hotărât să toarne cu găleata, cu tunete și fulgere, pe o perioadă mai îndelungată de timp. Acel an a fost unul dintre cei mai ploioși ani din ultima vreme, cred că nu l-a concurat decât anul 2012 care a fost deasemenea ploios.
Și-așa stând treburile, am ajuns cu amicul Bogdan în stațiunea Petroșani, la baza telescunului. Am lăsat mașina acolo și am urcat. O zi splendidă, cu soare și ceva nori, dar… cu un vânt puternic. Am urcat cu telescaunul până la 1600 de metri, surprinzând instantanee deosebite pe tot traseul care durează aproape o jumătate de oră.
Odată ajunși sus am făcut refilul la apă, am pregătit rucsacii de drum și… pe-aici ți-e drumul. Urcușul prin stațiune, de la cabana IEFS și Salvamont până la poteca de creastă marcată cu dungă roșie 
, ca orice creastă, nu a pus probleme deosebite. Curba de nivel pe care se merge lasă în stânga vârful Parângul Mic (2074m), apoi ajunge la un indicator care arată o potecă ce coboară spre nord către lacul Mija (1975m) pe marcaj punct galben 
.
Vântul puternic se întețește astfel încât mă ia pe sus, pe mine, la cele peste 100 de kile’ ale mele… Pe Bogdan nu mai zic, îl lua pe sus cu totul… Abia puteam să înaintăm… Pe potecă am mai stat de vorba cu alți turiști, de asemenea surprinși de vântul puternic. Astfel am aflat de la cineva mai experimentat, că vântul ăsta nu prevestește o vreme prea frumoasă, deși, cum vă spuneam, nu prea erau cine știe ce nori pe cer… Continuăm drumul agale pe curba de nivel îndreptându-ne spre vârful Cârja (2405m), primul vârf mai important din Parâng.
După ceva vreme, dintr-o dată cerul se întunecă și apărură ca de nicăieri nori negri de furtună. Ajunsesem la baza vârfului Cârja, înainte de urcușul final spre vârf. Știam din cercetările făcute înainte de tură, că pe la baza vârfului ar trebui să fie un refugiu… Presați de furtună și negăsind refugiul, pentru că, în treacăt fie spus, este ascuns dupa niște stânci și nu se vede decât dacă ajungi lângă el, am hotărât să punem repede măcar un cort.
Chiar în momentul când am băgat rucsacii în cort a și început răpăiala. Rupere de nori chiar deasupra noastră… turna cu găleata, iar vântul aproape că îndoia până la orizontală cortul. Din bețele de tracking am făcut suporți suplimentari la cort și, chiar și așa, vântul vâjâia cu ploaie în rafale. Tunetele și fulgerele nu mai conteneau… toată distracția a durat aproape 3 ore în seara zilei de 20 iulie. De la 5 după amiază până aproape de 8 seara a ținut-o într-o continuă furtună… În cort, ne-am distrat și cu traducerea făcută de “chineji” probabil cu “google translate” a instrucțiunilor de folosire a cortului.
Ultimii stropi din seara aia au lăsat un apus de soare absolut superb, norii ce se răspândeau și se îndepărtau de noi au colorat cerul atât de frumos încât chiar și pentru asta, merita să ajungem acolo și să trecem prin minunata furtună. Am avut parte și de o superbă “mare alpină”.
Am ieșit aproape chiauni din cort și am sunat acasă să anunțăm rudele și prietenii că suntem bine… Printre altele i-am întrebat și cum arată prognoza, iar ce-am aflat nu prea ne-a încântat. Se anunțau ploi și vreme rea în toți munții din împrejurimi. Ce-i de făcut în situația asta, ca să nu pierdem concediul… Așa am aflat de la o prietenă de-a lui Bogdan despre Buila-Vânturarița.
A doua zi, după ce ne-am delectat din nou cu “marea alpină”, care de data asta era mult mai frumoasă și mai învolburată, am strâns cortul și-am mâncat. Coborârea cu telescaunul a fost spectaculoasă, datorită norilor ce coborau parcă, odată cu noi… după pozele făcute ne-am suit în mașină și duși am fost, către Cantonul Cheia din Buila-Vânturarița. Dar asta e o altă aventură. Am plecat hotărâți să nu renunțăm așa ușor la Parâng, doar îl lăsam pentru anul urmator… 🙂
- “Ținutul de dincolo de pădure” - 10 August 2020
- Mulțumesc Latoriței - 5 November 2019
- O zi în Piatra Mare - 30 July 2019
Loading ...
