În dimineața următoare… surpriză… M-am trezit cu chef nebun de aventuri pe munte… Mă odihnisem foarte bine și i-am dat lui Teo vestea cea bună. Vom continua călătoria. Bineînțeles că s-a bucurat și am plecat încrezători mai departe după cafeluță și după ce ne-am asigurat că am umplut toate bidoanele “full” cu APĂ :).
Prima parte a poveștii o puteți citi aici: Făgăraș – Urlea 2009 (1).
 |
Localitatea Breaza – Colții Brezei – Cabana Urlea |
 |
Cabana Urlea – Vf. Moșu – Piscul Somnului – Vf. Urlea – Traseul de creastă |
 |
Vf. Urlea – Vf. Mogoș – Vf. Cheia Bândei – Colțul Bălăceni – Fereastra Mare |
 |
Fereastra Mare a Sâmbetei – Cabana Sâmbăta – Hotel Floarea Reginei |
Vremea ținea cu noi așa că am urcat spre creasta Făgărașului. Drumul urca agale prin pădurea de brazi, spre sud-vest-vest. La un moment dat se termină și jnepenisul și ieșim în golul alpin. Ultimele poze cu cabana Urlea, le facem într-o mică “pauză de dulciuri”.
Multumesc Teo pentru fotografiile făcute de tine.
Ici și colo câte o tufă de afine sau de zmeură ne oferă fructele lor proaspete. Drumul continuă pe culmea Muşuleața aproximativ paralel cu creasta principală (cea care trece prin Curmătura Zârnei – refugiul Zârna) și se unește cu aceasta imediat după vârful Urlea (2474m).
Însă până acolo mai e…
Între timp cerul se umple de nori, ceața se ridică pe versantul nordic. Mergem pe o potecă apropiată din ce în ce mai mult de un grup de stânci, cu pereți drepți, pe care se poate face alpinism. Teo mi-a povestit că s-a cățărat pe acei pereți cu ani în urmă.
Poteca traversează ușor spre sud, ocolind vf. Moșului (2273m) mai urcă puțin și ajunge la aproximativ 2300m. În stânga vedem lacul Urlea, iar în dreapta lacului (spre vest) se înalță semeț vârful Dara (2501m, 2506m – Hartopul Darei, 300m mai spre sud). Spre nord, chiar în fața potecii noastre vedem vârful Urlea (2474m) cu alt pisc mai mic la poalele lui.
Acest vârf mai mic se numește Piscul Somnului și a fost locul ideal pentru campare, în mare grabă, deoarece o ploaie destul de puternică ne-a cam prins din urmă. Dupa ce ne-am așezat cât de cât, scuturându-ne de ploaie, un ceai fierbinte a fost binevenit. Am mâncat, fiecare în cortul lui, am tras un pui de somn (deh… Piscul Somnului) și după vreo 2 ore, când ploaia s-a oprit pentru vreo jumătate de oră, am ieșit la pozat…
Norii destul de groși și ceața plimbându-se ca la ea acasă, nu prea ne-au lăsat să facem cine știe ce poze, iar ploaia ne-a băgat destul de repede înapoi în cort. Așa că, pe o vreme ca asta nu-ți rămâne decât să dormi. După o scurtă vizită fiecare în cortul celuilalt pentru poze cu fisheye-ul, ne-am băgat la săculețul de dormit și nu ne-am trezit decât pentru nevoi.
A doua zi, am prins o scurtă perioadă de vânt fără ploaie ca să se zvânte corturile de apă, am împachetat și am continuat drumul spre vest fix peste vârful Urlea. La coborâre, un grup de turiști ucraineni, cam la vârsta a doua – a treia, urcau vârful Urlea fără rucsaci, pentru palmares și poze. Noi am continuat spre vest trecând de vârful lui Mogoş (2395m), Cheia Bindei (2383m) și vf. Colţul Bălăceni (2285m) coborând în Fereastra Mare a Sâmbetei (2268m).
După un scurt popas, am hotărât să coborâm în special din cauza vremii nefavorabile care nu dădea semne de ameliorare. Am fi vrut să ajungem pe Moldoveanu dar vremea se încăpățâna să fie ploioasă. Turna cu găleata iar noi am luat-o pe poteca spre cabana Sâmbăta. După-amiază am băut o berică rece și ne-am petrecut făcând poze și povestind diverse.
Ploaia se oprise, aici la 1400m era mult mai senin decât pe creastă. Câteva raze de soare chiar își făcuseră timid apariția. Cam așa se termină aventura din Făgăraș – 2009 cu Teo.
Demn de povestit este faptul că la coborare, aproape de păstrăvărie, pe la 6 seara, un mic grup de 3 persoane, doua femei și un bărbat, probabil foarte credincios, voiau să urce până la cabana Sâmbăta, mai precis la chilia părintelui Arsenie Boca. Total neechipați, cu sacose de mână și cu umbrelă, în papuci și fără lanternă dar și cu dorința să se întoarcă până seara, au avut totuși noroc cu noi.
Le-am povestit că, la cum sunt “echipați” vor ajunge la cabană, în cel mai fericit caz, în jurul orei 9 seara. Dacă ar mai fi stat vreo jumătate de ora la chilie, (pentru ritualuri, rugăciuni), s-ar fi întors în plină noapte, prin padure, fără lumină.
Eu cred că le-am facut un bine, întorcându-i din drum. Chiar dacă i-ar fi călăuzit vre-un înger păzitor… dar… cine sunt eu să-i judec pe oameni…
- “Ținutul de dincolo de pădure” - 10 August 2020
- Mulțumesc Latoriței - 5 November 2019
- O zi în Piatra Mare - 30 July 2019
Loading ...
