Vârful Ucișoara (2390m), vârful Ucea Mare (2434m), vârfurile Corabia (2406m), Podul Giurgiului (2358m), Tărâța (2414m) și Podragu (2462m) au rămas în urmă. Am făcut câteva poze din șaua Podragului spre cabană. Ne-am oprit pentru înnoptare la lacul Podul Giurgiului, străjuit spre nord de vârful Podragu. Lacul Podul Giurgiului este pe partea sudică a Făgărașului, ca într-o găleată. N-ai semnal la telefon și e o liniște deranjată doar de turiști sau de mioare. Ne-a plăcut locul… Lacul mai avea încă porțiuni cu zăpadă. Spre est se vedea trapezul inconfundabil Viștea-Moldoveanu cu deja celebra crăpătură. Doi tineri din străinătate au ajuns odată cu noi la lac și de cum l-au văzut s-au dezbrăcat și au sărit în el. Nici n-au intrat bine că în două secunde erau înapoi pe mal, probabil din cauza apei prea reci, iar ei prea încinși de pe drum… mă mir că n-a crăpat vreunul…

După ce am aranjat corturile am pregătit cate ceva de-ale gurii. Am mai stat la taclale cu un gâtuleț de țuică. Teo își pusese cortul mult mai sus pe poteca spre vârful Mircii. Avea o vedere de ansamblu asupra lacului… Bogdan era în convalescență după operația de apendicită și se cam resimțea după efortul depus. Ne gândeam să mai rămânem încă o zi să ne refacem. Plecasem cu gândul să mergem relaxați, nu ne grăbea nimeni, aveam timp berechet la dispoziție. A trecut și noaptea asta în liniște și pace. De dimineață, la micul dejun, încă mai discutam despre plecare. Până la urmă Teo s-a hotărât să plece, iar eu și Bogdan am hotărât să mai rămânem o zi. Cum mâncam noi liniștiți, dintr-o dată, Teo ne spune să-i dăm și lui ceva de mâncare, să-i ajungă până venim noi a doua zi, că el are doar supe la plic și ceaiuri. Ne miram noi de ce aveam rucsacii așa grei, (“hai moșucilor, hai moșucilor”).

Restul zilei a trecut pe nesimțite, am dormit, am mai stat să admirăm peisajul, ne-am mai plimbat prin împrejurimi, am făcut multe poze, toate într-o liniște deplină. După amiază, o turmă de mioare cu ciobani și câini a traversat locul de campare, ronțăind la iarbă, iar noi le-am pozat și filmat. O zi superbă cu o seară la fel, în care am reușit să ne odihnim pentru continuarea drumeției. Și iată că a venit și ziua următoare în care după micul dejun și cafea, ne-am strâns corturile și am plecat spre lacul Capra. Am trecut de vârful Mircii (2470m), vârful Arpașul Mare (2468m), Monumentul Nerlinger, care are povestea lui tristă. Până la Monumentul Nerlinger ne-am întâlnit pe potecă cu un fost coleg de serviciu, despre care nici nu știam că e montaniard. Ne-am îmbrățișat și am făcut un mic popas să schimbăm impresii… Toți eram cu aparatele foto atârnate de gât, însă niciunul n-a fost inspirat să imortalizeze momentul. Noroc cu cineva din gașca lui Mircea L., care a făcut vreo două poze cu noi pe creasta Făgărașului. Chiar ne gândeam, după ce ne-am despărțit, că ne întâlnim (mai des) pe munte decât în București… Oricum, bucuria revederii mai ales în asemenea condiții a fost mare și merita amintită aici.

Am continuat cărarea de creastă ocolind prin dreapta vârful Arpașul Mic (2460m) și iată-ne ajunși “La Trei Pași de Moarte”. Da, așa-i spune unei porțiuni de câteva zeci de metri de potecă de creastă, ce are un grad destul de ridicat de dificultate. Există și varianta de ocolire prin valea dinspre nord, însă durează, deoarece trebuie să cobori o diferență de nivel de peste 200m ca apoi să urci din nou pe creastă. Am ales varianta “grea” sau rapidă și am înfruntat destinul. Totul a decurs bine, iar la capătul porțiunii ne aștepta “premiul”: Fereastra Zmeilor, o formațiune de stâncă asemănătoare cu o arcadă. Pe care am pozat-o. Am luat și o mică pauză de respiro în care ne-am mai aranjat după aventura celor “trei pași de moarte”…

Vârtopelul (2385m) ne aștepta să-i trecem pe la poale ca apoi să-l urcăm până aproape de vârf. Ceea ce am și făcut, însă limbi de zăpadă încă persistente în iulie ne-au îngreunat puțin drumul. Dar a fost bine până la urmă, mai grea a fost coborârea la lacul Capra (2230m) din cauză că e destul de abruptă iar noi destul de obosiți. Aici ne aștepta Teo, care deja se împrietenise cu toți turiștii. Ne-am aranjat corturile, am schimbat impresii și am petrecut după amiaza și seara făcând poze. Am făcut și câteva poze de noapte cu expunere lungă care au ieșit foarte de bine.

De dimineață, după cafea și câteva înghițituri de păpică, am urcat doar cu rucsacii de tură pe Vânătarea lui Buteanu (2507m), ce se află aproximativ la jumătatea masivului Făgăraș. Dacă ai noroc de vreme bună, poți vedea toată creasta spre est și spre vest destul de bine, recunoscând toate vârfurile importante. Am făcut iarăși multe poze, din care vă arăt câteva.

La coborâre, nori negri se adunau înspăimântători spre sud. Deh, Făgărașul… așa adună el norii mereu… Până am ajuns la corturi și le-am strâns, deja se înnourase bine, iar frontul se apropia din ce în ce mai mult de noi, așa că am hotărât să coborâm la Bâlea și să purcedem spre casă. Poteca spre Bâlea era la fel de aglomerată, în ambele sensuri, cu tot felul de “turiști” care mai de care, cu echipament neadecvat muntelui. Noi (și nu numai noi) îi numim “pantofari”; și iar mi-am adus aminte că nu mai vreau pe munte în plin sezon. Ne-am orientat către telecabină pentru a ajunge la Bâlea Cascadă. Am fâcut câteva poze din telecabină, apoi ne-am pregătit pentru aventura vieții de montaniard: autostopul. Trebuia să ajungem la păstrăvăria Sâmbăta, unde ne lăsasem mașina.

Cu autostopul, drumul a avut trei aventuri… În prima dintre ele, abia după două ore de făcut autostopul, ne-a luat un bucureștean, care ne-a povestit că și el a fost în situația asta și nu-l lua nimeni, așa că ne înțelege și vrea să ne ajute, doar că o ia spre Sibiu și ne va lăsa un pic mai jos de Cârțișoara, la DN1 (E68 Sibiu-Brașov). I-am mulțumit frumos pentru gest, mai ales pentru că n-a vrut să ne ia bani. După câteva zeci de minute de autostop pe DN1, ne-a luat un nene binevoitor ce se ducea la Brașov, așa că ne-a lăsat la intrarea în Sâmbăta de Jos. Aici, după alte câteva zeci de minute de așteptare, ne-a luat un autobuz cu pelerini, ce mergeau la Mânăstirea Sâmbăta să se roage. L-am mulțumit pelerinilor și șoferului pentru bunătatea de care au dat dovadă, apoi am coborât. În sfârșit eram în mașina noastră pe drumul spre casă.

Aventură nene, nu glumă, amintirile persistă și azi. Ne-am bucurat de fiecare clipă și ne-am simțit bine. Au fost și momente mai dificile însă le-am trecut cu bine. Emoția fiecărei ieșiri pe munte nu se poate compara sau expune în cuvinte. Iubesc Făgărașul cum iubesc pădurea și fiecare colț de natură. Știu că și el mă iubește, mi-a dovedit-o de atâtea ori! Mulțumesc, Făgăraș drag! Ai locul tău de cinste în inima mea.

Le mulțumesc mult lui Teo și lui Bogdan pentru unele dintre poze. Partea I aici.

S-a mai terminat o tură de câteva zile de relaxare în Făgăraș. Vremea frumoasă și amici de munte m-au însoțit într-o aventură de neuitat. Plecat-am doi din București să-l luăm pe-al treilea din Ploiești într-o dimineață superbă de iulie. Știind că venim, și având tot timpul de pregătire (drumul București-Ploiești, aproximativ o oră), Teo tot a reușit să întârzie vreo jumătate de oră până să coboare. Parcă era o prințesă ce se lăsa așteptată… Spre prânz ajunsesem deja la păstrăvăria din localitatea Sâmbăta, una din porțile de intrare în masivul Făgăraș. Aici am lăsat mașina și ne-am pregătit bagajele destul de grele. Am împărțit țuica, erau câte două jumătăți de căciulă. Teo a zis că nu bea… deh baiat cuminte. Nicio problemă, las’ că bem noi, așa că am luat una eu și una Bogdan. Am plecat ușurel spre cabana Sâmbăta pe triunghi roșu, amintindu-mi atât de plimbarea din 2007 cu iubita mea dragă, cât și de multe alte ture Făgărășene.

	Mânăstirea Sâmbăta – Cabana Sâmbăta – Fereastra Mare a Sâmbetei
	Creasta Făgărașului până la Lacul Capra
	Vârful Viștea Mare – Vârful Moldoveanu – 15 minute spre sud
	Lacul Capra – Vârful Vânătarea lui Buteanu
	Coborâre Lacul Capra – Bâlea Lac

Am poposit spre după amiază, ca băieții veseli (aveam niște fețe de intelectuali sobri) la cabana Sâmbăta (1401m) unde ne-am luat și trei paturi, de lene să nu mai desfacem corturile. Am petrecut seara cu ochii spre Fereastra Mare a Sâmbetei (2188m) străjuită de Coltul Bălăceni (2285m) în stânga și de Muchia Slăninei (2268m) în dreapta, dar și cu nerăbdarea de a urca pe creastă. Evident că nu a lipsit gâtul de țuică și berea rece. Plecasem într-o tură de relaxare totală, liniștiți, nu ne grăbea nimeni… voiam să savurăm muntele pe-ndelete. Așa că a doua zi nu am avut altceva de făcut decât să urcăm în creastă și să ne oprim în Fereastra Mică a Sâmbetei (2196m). Am mers atât de puțin pentru că pe creastă, în șaua din Fereastra Sâmbetei se pusese ceața, iar noi voiam să facem poze. Pe urcuș ne-am oprit să facem un ceai. Ne era tare dor de gustul ceaiului de cimbrișor, pe care l-am adunat de pe potecă. La masa de seară, din Fereastra Mică, i-am invitat pe amicii de tură, la mine în cort. Ne-am delectat cu un gât de țuică și am pus de mâncare. Teolică a supt aprig din sticla de țuică, deși zicea că e băiat cuminte…

A treia zi, chiar de Sf. Ilie am plecat spre vest pe marcajul de creastă dungă roșie parcurgând toate vârfurile până la refugiul Viștea Mare (2320m). Am făcut și câteva popasuri printre vârfurile Gălășescu Mic (2398m), nu mai știu dacă ne-am oprit în Fereastra Răcorele (2297m), apoi pe Vf. Gălășescu Mare (2470m) și Vf. Galbenele (2436m) ca apoi să trecem de Vf. Hârtopul Ursului (2454m) până la refugiul Viștea Mare. Traseul e destul de ușor mergând doar pe curbă de nivel cu mici suișuri și coborâșuri lejere.

Am făcut multe poze spre amintirea clipelor petrecute pe creasta Făgărașului, că doar e muntele meu de suflet.

Făgărașul, a rămas pentru totdeauna muntele meu de suflet, poate pentru că a impus respect și m-a făcut să învăț foarte repede multe din lecțiile pe care le oferă cu generozitate, să-i simt sufletul și să-l iubesc, dincolo de lumea materială.

Edi G.

După amiază, la refugiul Viștea se pusese pe o ploaie repezită de vară. Ajunsesem destul de devreme și încă nu ne hotărâsem dacă să dormim în refugiu sau să scoatem corturile. Teo tindea către refugiu, iar Bogdan și cu mine voiam la cort. Până la urmă am rămas în refugiu, dar spre seară se aglomerase mult prea tare. După câteva discuții în contradictoriu, s-a făcut loc pentru toată lumea… Bref… Mai bine ne-am fi scos corturile… Dar să revenim la povestea frumoasă, după ploaie a apărut un curcubeu superb cu soarele la apus. Bineînțeles că l-am fotografiat și vi-l arăt și vouă. Cu chiu cu vai am supraviețuit nopții în aglomerația din refugiu, astfel încât a doua zi am reușit să plecăm mai devreme, fiindcă aveam rucsacii deja făcuți, nu a trebuit decăt să împachetăm sacul de dormit, frontala și ce mai rămăsese din micul dejun.

Și iată-ne cucerind vârful Viștea Mare (2527m)… Pe urcuș, Teo glumea cu noi îmbărbătându-ne de la spate cu fraza: “hai moșucilor, hai moșucilor…” Odată ajunși am început să pozăm la greu, până ne-am tras sufletul… Aglomerație ca pe autostradă în sezon… Teo s-a oferit să rămână de strajă la rucsaci pentru că dăduse o fugă pe Moldoveanu cu o seară înainte. Așadar am plecat cu Bogdan spre vârful Moldoveanu (2544m) înarmați doar cu aparatele foto. Poteca de Moldoaveanu se desprinde spre sud din cea de creastă și are marcajul punct roșu. Indicatorul ne spune că avem de parcurs 15 minute… pe care i-am parcurs.

Pe vârful Moldoveanu aceeași aglomerație de nedescris, grupuri de turiști străini amestecați cu grupuri de-ai noștri se perindau pe-acolo; cu greu puteai face o fotografie singur, doar cu vârful. Era și un moșulică bulgar îmbrăcat cu niște pantaloni legați cu sfoară și încălțat cu teniși, într-o cămașă de in și-n cap o pălărie… Am rămas șocați de cum era îmbrăcat și locul unde se afla, n-am avut inspirația să-i facem măcar o poză. Grupuri de cehi, unguri, israelieni, polonezi și cercetași de-ai noștri… se tot fâțâiau pe vârf. Era ceva de neimaginat, mie unul nu prea mi-a plăcut aglomerația asta, dar ce să faci, eram în plin sezon… și lumea, ce să vezi, a descoperit muntele… Atunci mi-am promis că voi evita perioada de sezon, cel puțin în zonele populare.

După pozele cu greu făcute, ne-am întors la rucsaci. Teo își clătea ochii pe niște cehoaice sau unguroaice… L-am trezit din visare și am coborât spre vest. Partea a doua aici.