Îmi amintesc cu oarecare nostalgie de concediul petrecut în compania unor prieteni în Vama Veche în anul 1999, anul în care a fost eclipsa totală de soare pe teritoriul României. Din nefericire, în acel an, mai târziu puțin, a plecat dintre noi tatăl meu, un om absolut deosebit, care-și iubea meseria și care mi-a insuflat pasiunea pentru fotografie…

Dar să revenim… concediu, în luna lui cuptor. Vama Veche, mai liberă decât acum, mult mai puține vile și pensiuni, corturi ca deobicei, totul mai aerisit. Îți făcea plăcere să vii să stai o zi – două apoi să pleci mai departe.

Așa am și făcut, după o faină excursie la Breaza (de Prahova), am poposit pe malul mării pentru vreo două zile, știind că va fi eclipsă totală de soare (pe 11 august), intens mediatizată la acea vreme, fiind un fenomen destul de rar și unic, pe o periodă mai lungă de timp.

După ce ne-am cazat la o pensiune din sat, nu am mai stat pe gânduri și am “tăiat-o” pe plajă. Ne echipasem din timp cu ochelarii de eclipsă, așa că nu ne-a rămas decât să așteptăm apariția lunii în dreptul soarelui. Lângă o bere rece și un mic sau o pizza de la taraba de pe plajă, timpul a trecut destul de repede.

Pe nesimțite, se făcea ora “H” la care începea eclipsa, toată lumea a început să se agite, să-și caute ochelarii de privit soarele, care parcă era mai strălucitor decât până atunci. Unii se uitau prin cioburi de sticlă de bere, alții afumau cioburi de geam cu bricheta… Cai mai mulți aveau ochelari speciali pentru eclipsă, cumpărați de la diverse magazine sau de la vânzătorii ambulanți.

Încet-încet, luna acoperea soarele, iar lumina ambientală devenise foarte stranie, ireală… Se făcuse un soi de semi-întuneric. Unora dintre noi ne treceau prin cap tot felul de scenarii apocaliptice, mai mult sau mai puțin inspirate din filme. Bineînțeles că le spuneam cu voce tare astfel încât toată lumea era amuzată.

Maximumul eclipsei, când luna acoperea soarele nu a durat decât câteva secunde, suficiente însă pentru a le privi și memora, poate, pentru toată viața. Frumusețea inelului de lumină format de soare în jurul lunii este de neînchipuit. Am trăit un fenomen unic, pe care nu știu dacă îl voi mai trăi vreodată.

Dar… a trecut. Luna deja se retrăgea, lăsând strălucirea soarelui să ne invadeze din nou spațiul. La final, soarele părea să ardă mult mai puternic decât înainte, ceea ce mie personal mi-a cauzat câteva arsuri destul de grave pe umeri. Pentru că eu “batman”… nu mi-am dat cu vreo cremă de soare… În noaptea ce a urmat, abia dacă am închis un ochi, din cauza usturimii…

Bineînțeles că apoi m-am tratat cu toate alifiile și spray-urile din lume, dar durerea tot persista. Poate de aceea țin minte destul de amănunțit detaliile acestei minunate excursii, în Vamă, de eclipsa…

A treia zi am plecat înapoi la Breaza, deoarece mai aveam zile de concediu, mulțumind mării pentru tot ceea ce înseamnă pentru fiecare dintre noi. Să trăiești experiența unei eclipse totale de soare, la malul mării, e totuși interesant.