Sunt foarte emoționat scriind aceste rânduri, pentru că am cunoscut două fete simpatice, pe Magda și pe Irina cu care am plecat într-o tură pentru începători, deoarece Magda era începătoare pe munte. Am ales să urcăm în Făgăraș pe la Sâmbăta iar scopul era să mergem cât putem de mult pe creastă spre vest, însă tura s-a limitat la Fereastra Mare a Sâmbetei și înapoi.

Mânăstirea Sâmbăta – Cabana Sâmbăta – Fereastra Mare a Sâmbetei – retur

Din exces de zel am făcut o greseală, de care nu mi-am dat seama atunci, pentru că am ajuns la Sâmbăta pe la patru dupa amiaza, am lăsat mașina în curtea mânăstirii și am plecat deja în tură, obosiți de pe drum. Corect ar fi fost, mai ales pentru începători, să înnoptăm undeva la mânăstire sau mai sus puțin, ca apoi, a doua zi, odihniți, să plecăm mai departe.

Dar eu eram nerăbdător să ajung în mijlocul naturii și le-am convins să mergem mai departe cât putem și să înnoptăm în pădure, pe poteca spre cabana Sâmbăta (1401m). Mare greseală, nu m-am gândit că Magdei o să-i fie frică noaptea în pădure și n-o să doarmă deloc. A stat de veghe ascultând tropăitul furnicilor pe firul ierbii. Fiecare zgomot, cât de mic, era un semn că vine ursul, sau că vom fi înghițiți de cele mai teribile creaturi ale nopții… brrr…

Am campat în poienița unde se termina odinioară drumul de mașină, pentru că anul următor o viitură puternică a distrus mare parte din acest drum. Bine că locul este lângă valea Sâmbetei care susura destul de zgomotos acoperind alte zgomote, că de-ar fi fost liniște era și mai și… S-ar fi auzit până și cel mai mic zgomot, al unei frunze căzute pe tenda cortului iar teroarea ar fi crescut la cote inimaginabile… Îmi pare rău că nu mi-am dat seama atunci, pentru că n-aș fi chinuit-o în halul ăsta… În schimb Irina n-a avut nimic, a dormit buștean, fără probleme.

Evident că, la prima rază de lumină, Magda s-a mai liniștit și cred că a ațipit un pic câteva minute. Oricum soarele era sus pe cer când ne-au trezit măgărușii de la cabană care coborau singuri pe potecă. De altfel se știe că măgărușii au capacitatea de a se orienta și pot merge singuri fără să se rătăcească. Ba mai mult, când vrei să faci o potecă sigură, lasă un măgar să îți arate drumul. Întotdeauna îți va arăta cel mai bun drum posibil, dar și sigur, din punctul de vedere al solidității solului. Măgarii nu merg pe unele poduri de gheață sau pe pământ nesigur (mlaștini sau unde simt ei că dedesupt e ceva în neregulă). Foarte interesant este acest comportament al măgărușului…

După ce am băut cafeluța, am mâncat și am strâns rucsacii, am plecat ușurel pe potecă, spre cabana Sâmbăta. Drumul destul de lejer, ne-a oferit și câteva pauze de odihnă și poze. După vreo două-trei ore de mers ușurel am ajuns la cabană. Am campat, am pregătit o cafeluță și ceva de mâncare. Între timp Magda a tras un pui de somn pentru că era nedormită de noaptea trecută.

Irina se juca cu aparatul foto pozând tot felul de lucruri, unghiuri și peisaje. Fiind vară nu eram singuri, au mai venit și alți turiști care au campat în jurul cabanei, ceea ce i-a dat speranță și încredere Magdei că în noaptea ce urmează va putea dormi. Spre seară am făcut un foc într-o vatră de lângă cort și am stat privind stelele și focul. Am adormit târziu în noapte.

Dimineața în timpul cafeluței am hotărât să urcăm cât putem spre creastă, fără bagaj, doar cu un rucsac de tură. Irina era bucuroasă iar Magda voia să urce mai mult de curiozitate… Am pregătit rucsacul de tură și am plecat. Vremea ținea cu noi, era soare și cald; adierea vântului era binevenită.

Poteca merge pe firul apei până la intersecția cu traseele care duc, unul spre Vf. Cheia Bindei (2383m) marcat cu punct roșu , iar celălalt în Fereastra Mică a Sâmbetei ocolind Muchia Slăninei prin dreapta, marcat cu bandă albastră, un traseu destul de dificil.

Poteca noastră urcă direct spre Fereastra Mare, mai întâi urcând mai abrupt până în grohotiș apoi puțin mai lejer până la urcușul final spre creastă, ultimul hop. Cu opriri multe pentru odihnă și poze am ajuns până la “ultumul hop” unde ne-am oprit. Doar Irina a urcat până pe creastă făcând câteva fotografii minunate din Fereasta Mare a Sâmbetei (2188m).

La întoarcere am întâlnit un cioban și oile lui, foarte simpatic, cu care am conversat câteva minute. Până să apună soarele am și coborât, am strâns cortul, și am ajuns la mașină. Cu toții eram frânți de oboseală… A fost o excursie scurtă dar minunată cu multe amintiri plăcute, în vara anului 2006.