“Dacă știam că e așa anevoios, mă mai gândeam înainte să merg!”… mi-am spus în gând… deși în urmă cu vreo 15 ani mai fusesem pe creastă, însa am cam uitat partea “grea”. Îmi rămăsese în cap doar frumusețea și grandoarea Craiului. Dar… am făcut-o… și aș mai face-o din nou, oricând.
E într-adevar un munte spectaculos și solicitant. Mai degrabă cred că, ar fi trebuit să mă antrenez mai mult înainte… După cum probabil știți deja, eu am activități de birou, iar în timpul liber, mai ies cu bicicleta. De aceea, în weekend-uri mai fac câte o tură scurtă prin Ciucaș, de încălzire, dar, de data asta nu am făcut decât una… și aceea destul de “soft”. Și asta s-a resimțit în Crai, din plin…
Dar să începem… Am pornit de la cabana Gura Râului – Zărnești pe drumul forestier către Cheile Prăpăstiile Zărneștilor (drumul spre satul Măgura). De la celebra Fântână a lui Botorog am urcat pe potecă spre cabana Curmătura (dungă galbenă 
). După o oră și ceva de mers destul de lejer, traseul iese în Poiana Zănoaga (aprox. 1300m), o poiană denivelată dar și foarte stâncoasă.
Aici am făcut un scurt popas, după care am luat-o iar prin pădure. Am mai mers preț de vreo oră poate o oră și jumătate într-un urcuș domol, apoi pe curba de nivel ajungând în cele din urmă la cabana Salvamont și în trei minute la cabana Curmătura (1470m).
Doi dulăi mari Saintbernard așteptau liniștiți la intrare. Am aflat ulterior că unul e foarte tânăr, are doar 8 luni, iar celălalt e mai în etate, are 7 ani. După cazare și un pic de odihnă am urcat până în Șaua Crăpăturii ( 
15 minute, 1600m) de unde se poate vedea foarte frumos din punctul de belvedere, panorama nord-vestică ce înconjoară masivul. Am deslușit orașul Brașov, măgura Codlei, orașul Râșnov și Zărnești, iar mai în stânga începeau timid să se vadă masivele Iezer-Păpușa și Făgăraș. Mai mult știam că sunt acolo, decât să se vadă clar…
În plan mai apropiat se vede drumul către cabana Plaiul Foii și coborârea prin Crăpătură pe lângă Acul Crăpăturii, o formațiune stâncoasă la marginea vestică a Pietrei Mici – 1816m. După câteva poze am urcat puțin pe Piatra Mică, până la grohotișul prin care se urcă pe vârf.
O multitudine de flori mi-au încântat privirile, dar cea mai frumoasă rămâne celebra Garofița Pietrei Craiului, cu două subspecii (dianthus callizonus și dianthus spiculifolius), prima crescând numai în acest masiv, fiind o plantă endemică a Craiului. Foarte rar se poate vedea și prin unele locuri din Făgărașul estic.
Celei din urmă i se mai spune și Barba Ungurului sau Braba Ciobanului iar popular se numește Garofița Albă de Stâncă. În lume exista în jur de 300 de specii de garofițe (dianthus).
A doua zi dis de dimineață, la cafea, m-am hotărât pe ce traseu aveam să urc spre creastă. Variantele erau trei: prima era prin șaua Crăpăturii spre vârful Turnu – primul vărf din creasta nordică . A doua variantă, cea mai scurtă, dar și cea mai abruptă, deci mai grea, se întindea chiar din dreptul cabanei spre creastă 
, cu o ușoară înclinație spre stânga (cum te uiți la creastă de la cabană).
Acest traseu poartă denumirea de traseul “Carol Lehmann”. În treacăt fie spus, Carol Lehmann, un brașovean și un montaniard alpinist adevărat, iubitor al Pietrei Craiului a făcut și marcat numeroase trasee turistice, poteci și refugii din munții noștri, la începutul secolului XX (prin anii ’30). Contribuția lui la realizarea hărților turistice și a marcajelor este extraordinară.
Al treilea traseu 
urcă spre vest, apoi un pic spre sud și iar vest, pe curba de nivel ajungând într-un final la vârful Ascuțit (2148m). Eu am ales varianta “Lehmann” , din simplul motiv că eram nerăbdător să ajung pe creastă, dar cu ce preț… 😀
În afară de rucsacul standard (ca greutate, cort, sac de dormit, haine, mâncare, butelie, vase), a trebuit să pun în rucsac și 8 litri de apă (4 peturi de 2 litri, fiecare) deoarece pe creasta Craiului nu e deloc apă. Sunt doua locuri cu apa, mai aproape de creastă, unul e între Șaua Padinei Închise (1936m) și vârful Ascuțit (2148m), cam în dreptul vârfului Padina Popii (2025m), pe versanutul nord-vestic, pe traseul ce urca de la refugiul Diana (1480m) pe Brâna Caprelor și se numește “La Găvan” (20-30 minute de coborâre de pe creastă).
Al doilea se află situat tot pe partea nord-vestică a masivului, între vârful Țimbalul Mic (2231m) și vârful Zbirii (2220m), pe Brâul de Mijloc, o potecă ce merge paralel cu creasta pe la 1800 – 1900 de metri. Se numește “La Ulcior” și se află într-o grotă micuță. Coborârea de pe creastă la acest izvor este periculoasă, de aceea nu o recomand.
În orice caz, e bine de știut că aceste surse de apă sunt temporare, adică în unele anotimpuri mai ales vara și toamna sunt secate, nu vă bazați pe ele. De aceea este cel mai bine să vă luați apă de la cabana Curmatura, de lângă refugiul Șpirlea sau de la izvorul “La Table”, care sunt surse sigure de apă. Asta e situația apei în Crai, trebuie cărată mai multă de jos…
Traseul urcă în continuu, nu știu dacă porțiunile drepte (orizontale) însumează 30m în total pe tot parcursul. În cea mai mare parte, panta este destul de abruptă. Se merge prin pădure într-un urcuș relativ moderat, apoi de la grohotiș, cărarea urcă mai abrupt spre stânga. Pe multe porțiuni trebuie să renunți la bețe pentru a te agăța cu mâinile de stânci, exact ca și în creastă.
În 2-3 ore pașii m-au scos în șaua Padinei Închise (1936m) pe creasta Pietrei Craiului. Reușisem… Un scurt popas printre stânci și jnepeniș m-a făcut să-mi “trag sufletul”…
După pozele de rigoare, am pornit spre sud-vest pe creastă, spre varful Padina Popii (2025m) > Vârful Ascuțit (2150m). În porțiunea nordica a crestei vegetația este formată în special din jnepeniș. Abia din apropierea vârfului Ascutit, jnepenișul se rărește, lăsând stâncile să predomine creasta.
Am mai mers preț de încă o oră, poate o oră și jumătate, în urcușuri și coborâșuri mai line sau mai abrupte, până am zărit refugiul vârful Ascuțit.
Bucuria a fost imensă, deoarece eram destul de obosit. Mi-am amenajat un locsor în refugiu, unde erau deja doi străini, am mâncat iar siesta am facut-o cu aparatul foto în mână.
Între timp au mai apărut și alți turiști, un grup din Germania de 14 persoane (doi instructori și restul studenți).
Am socializat cu ei “de mi-au răgușit mainile”, cu engleza pe care o cunosc, dar limbajul universal, este tot ce al trupului, gesturilor, iar dupa un gât de țuică, nu mai existau bariere lungvistice. După un apus de soare foarte interesant datorită norilor, am adormit.
- “Ținutul de dincolo de pădure” - 10 August 2020
- Mulțumesc Latoriței - 5 November 2019
- O zi în Piatra Mare - 30 July 2019
Loading ...
