Astăzi, 11 decembrie, de Ziua Internațională a Munților, împărtășesc cu voi un mic crâmpei din măreața și veșnica lor împărăție!
Castelul Coziei pare adeseori aievea sub bagheta norilor, fie poleit în lumini aurite la răsărit, fie scăldat în apusuri sângerii ce tivesc la orizont, cu roșu, familiara creastă a Builei. Vânturile tăiose își dau întâlnire aici, în vârful Ciuha Mare la 1668m, izbind direct și șuierător cu tot aerul rece din Făgăraș și revarsă vălătuci albi peste vârful La Om și peste muchia de la Mocirle, descărcând pe fața sa nordică frig și prima chiciură.
De sus, din platoul cabanei, se desprind radial poteci spre cele patru… zări. Traseul turistic de anduranță, bandă albastră, atât în urcare cât și în coborâre, se desprinde din muchia Turneanului spre nord-vest în apropiere de Armăsaru și trece prin Rotunda apoi prin Poiana lui Gavrilă spre Țara Loviștei, celor care îl parcurg, așternându-le toamna covor gros de frunze ruginii, până la brâu. La vest, prelunga culme a Turneanului, marcată cu bandă roșie, coboară cu toată frumusețea vâii Oltului și a vecinului Basarab la vedere.
Spre sud, mai jos de stâna din Foarfeci, unde un norocos cioban bătrân a supraviețuit trăznetului ce a trecut prin acoperiș și prin tranzistorul său antic, se deschide larg panorama până la Dunăre, aceasta fiind vizibilă ca o panglică argintie în zilele deosebit de senine.
Spectacolul abruptului Coziei este aici desăvârșit. Există, pentru cine are ochi să-l ghicească, un Sfinx privind tacit cum Oltul îi scapă din strănsoarea gnaiselor la Turnu. Câteodată, se aude până aici sus, toaca bătută ritmic la Stânișoara, dimineața, când roua încă nu s-a scuturat de pe potecile tainice ce răzbat prin Șeuța Doctorului. În vale, peste praguri și peste Poaina Zânelor se lasă fir despletit de apă în cascada Gardului. Colții Foarfecii cu al lor labirint ascuns stau vecini peste văi cu urcarea expusă de pe Fruntea Oii, ce primăvara te îmbată cu miros de lămâiță și vara de cimbrișor ars de soare.
Mai spre est, un Bulz pleșuv, te sfidează cu o siluetă masivă și suplă în același timp. Incendiul de vegetație care a început de aici, încă mai are urme vizibile, schelete de brazi și pini carbonizate de focul nimicitor.
Cozia surprinde cu o sumedenie de turnuri care țâșnesc neașteptat din trupul pădurii de foioase spre cer, cu pini aninați peste abisuri, contorsionați în vânt, încercând parcă să atragă atenția asupra locurilor de taină. Cozia are și momente de tristețe, unde poți să pui genunchiul în fața crucii ridicate în memoria unui iubitor de munte stins și să gândești la alegerile pe care le facem sau la soartă.
Cozia are o mână de voluntari salvamont care veghează și-ți dau ajutor ori de câte ori ai nevoie, o echipă de oameni dedicați care marchează și amenajează traseele turistice, ca tu când treci vara sau iarna pe la Pasul Pisicii să te bucuri de sprijinul oferit de un cablu pe o pantă cu gheață sau stâncă alunecoasă.
Cozia te marchează olfactiv cu parfum de iededră ce urcă în vânt din Marele Amfiteatru, până sus în potecă și vizual cu irișii săi pitici legănați în adieri primăvăratice sau cu emoția întâlnirii cu laleaua pestriță. Cozia are fețe priporoase unde stau capre ciopor sau țapi solitari adulmecând pe tancuri, vipere veninoase dar sfioase la apropierea pasului, ursoaice greoaie și pui jucăuși plini de tumbe și giumbușlucuri, râși tupeiști, zeci de ochi care te urmăresc noaptea din întunericul pădurii străpuns doar de frontala turistului sau de razele timide ale lunii.
Poarta de Piatră, asemeni portalurilor spre alte lumi, te face să îți dorești să te teleportezi, sau să îți dorești să scapi de cei care ne hăcuie zilnic din buzunar și ne știrbesc încet și constant din speranță. Croncănitul corbilor este un sunet familiar la ceas de seară, concurență temerară zborului lor fiind arareori plutirea de Icari cu parapante colorate.
Pe la poale de Cozia, urcă sate frumoase, care păstrează rusticul acela frumos prin copii ce descoperă cu drag muntele din spatele casei și comorile pe care le au sub pas. Cochiliile de Acteonella pitite din Cretacic la intrarea în Canionul Cetății din Pătești te fac să iei cărarea ocolită prin păduri foșnitoare iar poteca te conduce spre aceeași cabană din vârful muntelui Cozia, de parcă timpul stă neclintit aici pentru miile de turiști care îl străbat și îndrăgesc deopotrivă.
Pentru că ziua asta, este și a lor, a celor care s-au apropiat și au urcat muntele cu respect:
La mulți ani, MUNTE!
La mulți ani, vouă, celor care simțiți fiorul și dorul de munte!
Cum v-au plăcut?
Povestea
Fotografiile
Informațiile utile
- “Ținutul de dincolo de pădure” - 10 August 2020
- Mulțumesc Latoriței - 5 November 2019
- O zi în Piatra Mare - 30 July 2019
Loading ...
