Mânăstirea Râmeţ un loc…

  • 7
    Shares

Un loc aparte pentru mine va rămâne pentru totdeauna Mânăstirea Râmeț. Situată la 18 km de Teiuș în județul Alba, într-un decor natural absolut încântător, Mânăstirea Râmeț poartă hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel și Adormirea Maicii Domnului, iar biserica veche din curtea mânăstirii, cel al Izvorului Tămănduirii.

Dealurile și munții Trascăului, ce se văd de pe drumul asfaltat ce șerpuieste de-a lungul Văii Geoagiului până în satul Valea Mânăstirii, încântă ochiul prin frumusețea lor divină. Odată ajunși, intrăm pe o poartă mare în curtea Mânăstirii. În față se înalță biserica nouă, înconjurată de chilii, iar în spatele ei se află biserica veche restaurată în anii de dinainte de revoluție (1987-1989).

Din inscripțiile de pe pereții chiliilor și din muzeul Mânăstirii aflăm istoria zbuciumată a așezământului ce datează din anul 1214 . Asta înseamnă că are 800 de ani (biserica veche, ctitorie a lui Ghenadie și Romulus). A fost bombardată apoi reconstruită.

Are mai multe straturi de picturi (icoane și texte) ce datează din timpuri diferite, de-a lungul vremii. Apoi, timp de aproape 100 de ani a fost părăsită, în anul 1955 devine Mânăstire de maici, iar în anii de început ai comunismului a fost interzisă ca Mânăstire, funcționând ca o cabană turistică.

A urmat apoi o perioadă în care a funcționat ca atelier de covoare – acoperirea pe care au avut-o maicile în vremea de restriște a comunismului, pentru a se putea îngriji de ea. Redevine Mânăstire ortodoxă în anul 1982. Biserica nouă este terminată și sfințită în anul 1992.

Te frapează și te încântă, curățenia și grija de care dau dovadă maicile. Fiecare locșor este atent aranjat astfel încât să te facă să te simți bine oriunde te-ai afla. Vorba aceea: “omul sfințeste locul”, se adeverește aici, din plin.

Trandafiri, bujori, petunii, panseluțe sau mușcate sunt întreținute cu grijă și ornamentează băncuțele sau gardurile de lemn din curtea Mânăstirii. Ornamentele de piatră se împletesc armonios cu gardurile vii și cu micile locuri de reculegere, astfel încât te simți învăluit de liniște și iubire.

Mânăstirea Râmeț este un loc de unde nu ai mai vrea să pleci, fiind atât de puternic încărcat de pace și de non-dualism încât oamenii care au vizitat-o, fie ei mireni fie clerici, au simțit nevoia să lase scris pe stâncile din Cheile Râmețului fraza:

† Mânăstirea Râmeţ, Un colţisor de Rai

GD Star Rating
loading...

Eddie

Pasionat de munte, fotografie și călătorii! Și nu numai... Descoperă pe site... Navigare plăcută!
Eddie

Latest posts by Eddie (see all)


  • 7
    Shares

About Eddie

Pasionat de munte, fotografie și călătorii! Și nu numai... Descoperă pe site... Navigare plăcută!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*